Începând de vineri, 1 iulie 2022, intră în vigoare reducerea de 50 de bani pe litrul de carburant.
Cu toate acestea, rămâne la alegerea benzinăriilor dacă vor scădea sau nu prețurile. Reducerea ar trebui să fie afișată, atât la intrarea în benzinării, cât și pe bonul fiscal.
În cazul de față avem un bon fiscal care ne arată că la o alimentare de 152 de lei, clientul va plăti, după aplicarea reducerii, sumă de 143 de lei. Asta înseamnă o reducere de 8,75 de lei.
Măsura a fost decisă de Guvern, urmând ca această reducere să fie suportată în mod egal de stat și benzinării. Șoferii sunt însă în continuare revoltați. Așa că, au ieșit joi în stradă să protesteze în aproape toată țara, în fața instituțiilor, pe bulevarde și la stațiile de alimentare.
De exemplu, dacă aseară prețul motorinei era de 9 lei și 27 de bani, iar un litru de benzină costa 8 lei şi 71 de bani, astăzi motorina costă 8 lei şi 77 de bani pe litru, iar benzina 8 lei şi 21 bani.
Așadar, la un plin de 50 de litri de carburant, șoferii vor economisi în jur de 25 de lei. Reducerea va fi suportată în mod egal de stat și de operatori, fără a fi o obligație pentru toate benzinăriile.
Pentru început, benzinăriile vor suporta din propriile fonduri compensarea cu 50 de bani pentru fiecare litru de carburant, urmând ca, mai apoi, să plătească taxe mai mici către stat.